Tuesday, March 30, 2010

Iubita, sotie, mama, sora, fiica

Prin traditie luna martie e cu miros de magdalene. A se citi printre rinduri, sintem romantici si ne supunem oricaror dorinte in mini jup si ciorapi fosnitori.

De aceea am ascultat mai multa muzica de inspiratie feminina. Pentru fostele, prezentele si viitoarele iubiri.

Prima alegere se numeste Neko Case. Cu singe ucrainean, nascuta pe pamint american in Alexandria,Virginia si statut de cetatean onorific al Canadei, Neko a ajuns sa fie la 40 de ani regina stilului alt.country, o imbinare pre gustul meu a doua stiluri ce par opuse dar se intilnesc perfect in cintecele de iubire, despartiri si dor de drum lung .

Albumul ei din 2009, Middle Cyclone e o adevarata colectie de rafinament si povesti de dragoste si suferinte. Asculta cover-ul ei la Dont forget me ,un vechi cintec semnat Harry Nilsson cu versurile " And when we're older and full of cancer /It doesnt matter now, come on and get happy/ Cause nothing lasts forever/ But i will alwasys love you" si vei intelege.

This Tornado loves You e piesa ce deschide albumul, aici intr-o varianta live pentru show -ul lui David Letterman :



"Teen Dream " este deja pentru mine un candidat puternic la titlul de Albumul Anului 2010. LP-ul este lansat de duo-ul Beach House din Baltimore,Maryland compus din vocalista de origine franceza Victoria Legrand si Alex Scally. A fost deja imbratisat nume mari din presa rock /alternativa de la Pitchfork sau New Musical Express pina la Q sau Rolling Stone.

M-a impresionat vocea Victoriei, pe drept comparata cu Nico , fosta colaboratoare a legendarilor Velvet Underground si sincer, mi-a adus aminte de o tinara Anda Calugareanu ...



July Flame e unul dintre primele albume noi descoperite si savurate inca din friguroasa luna ianuarie 2010. Laura Veirs e originara din Colorado dar s-a stabilit in Portland, Oregon si a avut un traseu muzical sinous, trecind prin experiente punk si rock pina s-a stabilit in zona alt country .

A devenit cunoscuta prin prezenta ei pe albumul The Crane Wife al trupei The Decemberists,un alt nume provenit din Portland. Muzica ei are o fragilitate si caldura ce te indeamna la o seara petrecuta in bratele iubitei cu miros de dulceata de piersici.



Nu pot sa trec cu vederea albumul IRM , rodul colaborarii dintre Charlotte Gainsbourg si Beck . Ar putea fi albumul generatiei mele - 30 somethings- la mijloc de drum in viata, cu victoriile si esecurile noastre , inainte de a trece " on the bad side of 40 " ,cum se zice.

Sau ar putea fi doar renasterea ei, dupa un accident pe o pirtie de ski care s-a transformat intr-un cosmar ce parea fara de sfirsit prin spitale . A iesit pina la urma invingatoare, Charlotte ce demult numai e doar fiica legendarului cuplu Serge Gainsbourg & Jane Birkin . Iti mai aduci aminte, Je t'aime... moi non plus"

O alta prezenta live aici :



Legenda spune ca Johnny Cash a facut o lista de 100 de cintece country importante si i-a daruit-o fiicei sale, Rosanne la implinirea virstei de 18 ani.Regasim 12 dintre aceste piese pe albumul The List lansat in 2009 , un disc de nota 10 plus pentru una dintre cele mai bune voci din ultimii 30 de ani.

Rosanne Cash ii are aici alaturi pe Bruce Springsteen,Elvis Costello, Jeff Tweedy (Wilco) si Rufus Wainwright si tatal ei ar fi fost foarte mindru de fiica sa.

Sea of Heartbreak e una dintre piesele mele favorite :



"Better to be hated than loved for what you're not..." asa suna unul dintre versurile piese "I am not a Robot" semnata Marina and the Diamonds ...Uneori adevarul poate fi spus intr-un cintec pop de doar 3 minute si 35 secunde...

Family Jewels e un solid album de debut iar Marina Diamandis e mai mult decit promitatoare... De urmarit...



Lights e albumul de debut pentru Ellie Goulding, una dintre sperantele pop-ului britanic. Arata bine, vocea e placuta si are noroc de un producator in mare voga, Starsmith ce deja a lucrat pentru Lady Gaga, Kate Perry si Little Boots.E de ascultat in diminetile de primavara la serviciu cind mai degraba ai vrea sa urmaresti veveritele in parc decit sa te tii de munca.

Under the Sheets e una din piesele de rezistenta de pe acest album :



Sue Foley avea 21 de ani cind i-a trimis o caseta demo legendarului Clifford Antone ( nume etern asociat scenei blues din Austin si celebrilor Albert Collins ,Jimmy Reed sau Stevie Ray Vaughan ). Acesta a fost puternic impresionat de taletul tinerei originare din Ottawa,Canada si i-a cerut sa vina de urgenta in Texas pentru o proba ce a condus la semnarea primului ei contract de inregistrari.

Norocosi au fost cei care au vazut-o anul acesta la Festivalul de Blues de la Sighisoara:



Camera Obscura e o trupa indie din Glasgow ce i-a avut de la inceput drept fani pe Stuart Murdoch de la Belle & Sebastian si regretatul DJ John Peel.Au in spate deja 4 albume intr-o cariera de peste 10 ani, cel mai recent LP, My Maudlin Career isi gaseste locul potrivit in playerul meu cind simt un impuls post-modernist .

French Navy e aici pentru exemplificare:



"St. Vincent e locul unde poezia vine sa moara." Asa spune Annie Clark despre spitalul cu acelasi nume din New York unde a incetat din viata faimosul poet Dylan Thomas in 1953.

Annie s-a nascut in Tulsa,Oklahoma dar a copilarit in Dallas si chiar a urmat pentru 3 ani cursurile celebrului Berklee College of Music din Boston. A pornit pe propriul ei drum muzical fara diploma de absolvire si a dovedit ca nu are nevoie de o hirtie pentru a demonstra ca are stofa de adevarat artist.

Actor e piesa care da titlul celui de-al doilea album St. Vincent,proiectul ei de suflet:



N-am ascultat de mult Bjork... prea multe amintiri, prea personal, prea multe de iertat... dar am facut o exceptie de florii ... la final... deocamdata...